Project Description
PREOT SLUJITOR
ADRESĂ
Sat Miclești,
Com. Miclești, JUD. VASLUI
PREZENTARE
Parohia Miclești
Satul este situat pe soseaua Iasi – Vaslui, la 24 km de Vaslui.
ISTORIC : Biserica a fost construita intre anii 1830 – 1832, avand drept ctitor pe vorniceasa Raluca Miclescu, sotia banului Ioan Miclescu, proprietar ai mosiei si satului Miclesti. Ea este asezata in partea centrala a localitatii, in apropierea fostei curti boieresti.
Biserica, o constructie monumental in forma de nava, cu turla inalta pe pronaos, a fost construita din zidarie, pe temelie de piatra, acoperita cu sindrila.
A fost reparata de mai multe ori, cele mai importante lucrari de reparatii si consolidare fiind cele din anii 1910 – 1912, 1931, 1942, 1990, 2000. Aceste lucrari au fost facute, in principal, cu sprijinul enoriasilor.
La reparatia din 1910 – 1912 s-au executat lucrari de consolidare la temelie si la zidaria peretilor, iar invelitoarea de sindrila a fost inlocuita cu tabla.
Reparatia din 1931 a fost de mai mica amploare, constand in remedierea unor fisuri, la tencuiala peretilor si repararea acoperisului.
Biserica a suferit stricaciuni in urma cutremurului din 10 noiembrie 1940, cand turla a cazut si s-aunprodus crapsturi in pereti. Lucrarile de reparatie s-au executat in 1942.
Intre anii 1990 -2000 au fost executate ample lucrari de consolidare si reparatii, de inlocuire a tablei acoperisului.
Preoti care au slujit la biserica din Miclesti:
• 1831 – 1846 : Pr. Alecsa Mardari,Pr. Grigore Toba, irodiacon Alexandru;
• 1846 – 1854 : Pr. Gheorghe Ionasco;
• 1854 – 1859 : Pr. Gheorghe Oltean;
• 1859 – 1860 : Pr. Gheorghe Ioachim;
• 1860 – 1861 : Pr. Neculai;
• 1861 – 1862 : Pr. Gheorghe Sarghi;
• 1867 – 1895 : Pr. Theodor Petre (lui i se datoreaza infiintarea scolii primare din Miclesti din anul 1867);
• 1895 – 1929 : Pr. Theodor Pandelea;
• 1929 – 1951 : Pr. Neculai Dumitriu;
• 1951 – 1968 : Pr. Dandes Alexandru, Pr. Neculai Popescu;
• 1968 – 1982 : Pr. Neculai Mehedincu;
• 1982 – 1990 : Pr. Dadanogu Vasea;
• 1990 Pr. Horduna Petru.
PICTURA : Biserica nu a fost pictata niciodata pana in anul 2000. intre 2000- 2004 a fost pictata in tehnica fresca de pictorul Nechita A. Laurentiu. Atrage atentia stilul bizantin al picturii, sobru, ce invita la meditatie.
Catapeteasma pastreaza in partea de jos icoane de la o alta catapeteasma veche. Restul icoanelor catapetesmei apartin timpului constructiei bisericii.
Biserica de lemn cu hramul Taierea Capului Sf. Ioan Botezatorul din Popesti a fost construita in anul 1793 in satul Popesti din comuna Miclesti (aflata in judetul Vaslui, la limita nordica a acestuia). Ea se afla localizata in cimitirul aflat in partea de nord-est a satului, la circa 500 metri.
A fost construita in anul 1793 ( in punctul Boldesti) in totalitate din barne de brad masiv, care au fost placate ulterior cu scanduri de culoare albastra. Initial acoperita cu sindrila, ea are astazi invelitoare din tabla, fiind ctitorita de spatarul Dimitrie Miclescu (proprietarul mosiei Miclesti) si sotia sa, Ileana. Ea a fost stramutata pe locul actual in secolul al XIX-lea, ocazie cu care a fost refacuta.
De-a lungul timpului, biserica a suferit mai multe lucrari de restaurare: in 1943 a fost reparata, apoi in anul 1953 a fost captusita cu scandura si invelita cu tabla.
Biserica de lemn din Popesti a fost inclusa pe Lista monumentelor istorice din judetul Vaslui din anul 2004.