Project Description
PREOT SLUJITOR
ADRESĂ
sat Armăşoaia
Com. Pungeşti, JUD. VASLUI
PREZENTARE
Parohia Armasoaia
Istoricul Bisericii din parohia Armăşoaia, comuna Pungeşti, judeţul Vaslui.
Parohia Armăşoaia este situată pe Valea Racovei, la 32 de km de oraşul Vaslui şi la 4 km de localitatea Pungeşti cu care alcătuiesc împreună comuna Pungeşti. Parohia este formată din satele: Armăşoaia, Rediu şi Siliştea, cu un număr de aproximativ 340 de familii.
În parohie se găseşte o singură biserică, în satul Armaşoia cu hramul ,,Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul”. Este clădită din lemn de stejar, căptuşită în interior şi exterior cu scânduri de brad şi acoperită cu tabla. După o inscripţie ce se găsea pe o Evanghelie tipărită la Bucureşti la 1750 se arată că această biserică a fost clădită pentru prima dată la locul numit ,,Valea Munteanului” de către Sanda Armaşu soţia lui Ioniţă Negruş Armaşu de unde îi vine şi numele şi a fost schit de calugări în anul 1798. Apoi a fost strămutată de un oarecare Maxim Brăilescu cu ajutorul locuitorilor pe locul unde se gaseşte astăzi in satul Armăşoaia care se zice că îşi trage şi numele după cum am menţionat anterior de la Sanda Armaşu, soţia lui Ioniţă Negruş Armaşu în anul 1869, sept. 11.
La început a fost acoperită cu şindrilă iar în anul 1913 a fost acoperită cu tablă. Pe parcursul timpului aceasta deteriorându-se, in anul 1966 este acoperită din nou cu tablă nouă. Tot acum s-a reparat temelia şi s-a vopsit toată biserica ( interiorul şi exteriorul ) cu vopsea albă. În această formă intreţinerile ei de rigoare care s-au aplicat atunci când au fost necesare, există şi astăzi biserica noastră cu pc. preoţi parohi care s-au perindat în decursul timpului.